Ce ciudat e ca atunci cand toata lumea se ''imperecheaza'', tu sa te uiti la fericitele cupluri si desi esti molipsit pe moment de bucuria lor, ce li se citeste in priviri, sa revii imediat la o stare melancolica... Imi pare rau de aceste suflete tinere care nu stiu cate sacrificii presupune un moment de fericire... dar mai mult timp? ''O, temps, suspends ton vol!'' spunea Mihail Drumes in Elevul Dima dintr-a saptea''. Am citit carea cu mult entuziasm si acesta a crescut cu fiecare pagina citita. Am fost placut impresionata de iubirea pura si unica, a li Grig si a lui Lotte. Apogeul iubirii lor a fost momentul in care s-au sinucis pentru visul maret a baiatului, si anume o calatorie transoceanica, sau asa credeam cu totii. Dupa 15 ani baiatul afla ca fata traieste si vice-versa, se intalnesc, el afland ca fata e casatorita cu un vechi prieten de-al ei din copilarie si are 3 copii. La intalnire iubirea parca, parca vroia sa nenasca dar atunci cand trebuiau sa fuga la cererea lui Grig, Lotte s-a razgandit trimitandu-i biletul in care scria asa: ''Iarta-ma, Grig, am incercat sa plec, dar n-am putut. Sunt foarte nenorocita! Ai avut dreptate: trebuie sa ne multumim cu ceea ce a fost. Tot ce am cladi deaici inainte peste amintiri ar fi subred. Poate le-am intuneca sau chiar inabusi. Sa nu ucidem trecutul nostru, Grig!
Adio, iubitul meu, pe tine te voi iubi intotdeauna....Lotte''.
Asa ca ganditi-va si voi...merita o iubire pura si nevinovata sa fie ''franta'' de destin?
